29.05.2025

Lansarea proiectului „Creșterea competitivității economice a SC GASTROENTEROLOGY LIFE MEDICAL SRL”

S.C. GASTROENTEROLOGY LIFE MEDICAL SRL, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Creșterea competitivitații economice a SC GASTROENTEROLOGY LIFE MEDICAL SRL”, cod MySMIS 328214, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea de investiţie 1, “O regiune competititivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Acțiunea 1.6 “Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor”, “Operațiunea A.1 Creșterea competitivitații microintreprinderilor”.

Valoarea totală a proiectului este de 1.277.846,99 lei, din care valoarea sumei nerambursabile este de  973.539,00 lei.

Proiectul va fi implementat pe Strada Ștefan Cel Mare, Nr. 12, Bloc 12, Ap. 4, Focșani, Județ Vrancea.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea competitivitații economice și imbunatațirea condițiilor de viață ale comunitaților locale prin sprijinirea dezvoltării societații, în scopul reducerii disparităților intraregionale și dezvoltării sustenabile, precum și crearea de locuri de muncă în domeniul activitaților de asistență medicală specializată.

Obiectivele specifice ale societații vizează:

1. Creșterea competitivității pentru a stimula inovarea în vederea dezvoltării firmei prin imbunătațirea activitații existente cu echipamente performante și avans tehnologic. Totodată, se vor utiliza și măsuri de imbunătațire a calității mediului inconjurător și de creștere a eficienței energetice.
2. Crearea a 3 noi locuri de muncă în cadrul companiei. Proiectul va include și măsuri de asigurare a egalității de șanse și tratament.
3. Certificarea sistemului de management și a serviciului și participarea societații la activități de internaționalizare și marketing.
4. Promovarea și diseminarea rezultatelor proiectului în conformitate cu MIV 2021-2027.

Durata de implementare a proiectului este de 24 luni: respectiv de la data 16.05.2025 până la data 12.05.2027.

Date de contact: lifemedical.ro, Beatrice.ioanitescu@gmail.com, 0735 311 379.

Articolul Comunicat de presă – Lansarea proiectului „Creșterea competitivității economice a SC GASTROENTEROLOGY LIFE MEDICAL SRL” apare prima dată în Life medical.

• Constipatia este atunci cand o persoana are mai putin de 3 scaune pe saptamana, defecatii dificile ( durerase ), scaune de consistenta creacuta sau senzatie de defecatie incompleta.
• Constipatia nu este o boala si de cele mai multe ori poate fi tratata medical.
• Este normal ca din cand in cand, in functie de ceea ce mancati sa aveti constipatie.
• Daca luati multe laxative pentru a va ajuta sa iesiti cu scaunul, daca sesizati o modificate a tranzitului intestinal in ultima perioada sau aveti sange in scaun consultati medicul.

CAUZELE CONSTIPATIEI

De cele mai multe ori constipatie este un simptom si nu o boala. Iata o lista a celor mai frecvente cauze ale constipatiei.

Dieta

• Dieta saraca in legume , fructe , cereale integrale va poate face sa fiti constipat.
• Modificari ale dietei, ca atunci cand calatoriti, impreuna cu inactivitatea va poate constipa.

Medicamentele

• Multe medicamente pot provoca constipatie
• Spune-ți doctorului dumneavoastra ce medicamente luati, sau daca constipatia a aparut dupa inceperea unui medicament.
• Iata cateva exemple de medicamente ce pot provoca constipație:
• Medicamente impotriva durerii
• Antispastice
• Unele antiacide
• Medicamente antidepresive si tranchilizante
• Anticonvulsivante
• Suplimentele de fier
• Medicamente pentru boaka Parkinson
• Blocante ale canalelor de calciu pentru hipertensiunea arteriala si boli de inima.

CÂND SĂ MERGEŢI LA MEDIC

Cele mai multe persoane sufera de constipație la un moment dat, asa ca aceasta poate fi o problema obișnuita. De cele mai multe ori aceasta poate fi rezolvata prin dieta, consumarea unei cantitati mai mare de lichidem exercițiu fizic sau medicamente laxative.

Trebuie sa discutati cu medicul daca:

• Simptomele dureaza mai mult de trei saptamani,
• Simptomele sunt ingrijoratoare si debilitante,
• Aveți dureri abdominale atunci cand ieșiți cu scaunul,
• observați in mod frecvent sacune mai subțiri ( creionate ),
• aveti sangerarea la scaun, mai ales daca scaunele sunt amestecate cu sange
• aveti sacune negre,
• sunteți diagnosticat cu anemie prin lipsa de fier,
• impreuna cu celelalte simptome, pierdețti in greutate in mod neexplicat.

Medicul dumneavoastră va decide dacă sunt necesare teste pentru a descoperi dacă constipația dumneavoastră sta la baza unei probleme de sanatate.

TESTE DIAGNOSTICE

In cazul in care medicul dumneavostra decide ca trebuie efectuate investigațiim iata cateva teste care se pot efectua:

Teste uzuale – pentru inceput medicul poate considera necesare efectuarea unor analize din sangem scaun sau urina.

Teste specifice:

• radiografia abdominala simpla poate ajuta pentru a vedea daca exista o cantitate crescuta de materii fecale sau gaz in intestine, sau daca exista semne de ocluzie intestinala;
• clisma baritata: utila pentru vizualizarea intestinului gros cu ajutorul unei substanțte radioopace ( sulfatul de bariu ), care se introduce in intestinul gros anterior curațat cu solutii laxative;
• colonoscopia sau rectosigmoidoscopia
• poate fi utila pentru diagnosticare unor afectiuni precum cancerul colorectal sau boala diverticulara
• pentru a va pregati pentru aceasta procedura intestinul este golit cu ajutorul unor soluții laxative administrate de obicei cu o zi inainte de procedura,
• aceasta procedura inseamna introducerea unui tub flexibil, care are la capat o camera video, prin anus pentru a vizualiza rectul si intreg intestinul gros,
• pentru a afla mai multe despre aceastra investigație vedeți

Teste mai puțin comune

• teste de motilitate anorectala:
• daca medicul dumneavoastra crede aca ați putea avea o disfuncție pelvina ( de exemplu in cazul in care aveți senzația de evacuare insuficienta ) v-ar putea cere efectuarea acestiu test,
• pentru acest test, un mic tub este plasat în rect și vi se cere să contractați si sa relaxați mușchii în timp ce datele despre modul în care folosiți mușchii sunt urmărite.

TRATAMENT

Primul pas in tratarea constipatiei este de a ști ca funcționarea normala a intestinului variaza foare multm putand fi considerate normae de la 3 scaune/zi la 3 scaune /saptamana. Fiecare persoana trebuie sa iși dea seama ce este normal pentru el/ea pentru a ști ce reprezinta o modificare a tranzitului intestinal.

Obiceiurile de zi cu zi

O dieta cu fructe proaspete, legume și o multa apă, impreuna cu exercitii fizice regulate este un bun început pentru cele mai multe persoanele cu constipție.

Medicamente

Există o serie de opțiuni pentru a ajuta la tratarea constipație (in plus față de obiceiurile zilnice de mai sus) care se pot administra fără prescripție medicală.

Aceste opțiuni vin în multe forme, cum ar fi pilule, pulberi (a se amesteca cu lichid), clisme sau supozitoare.

Vorbiți cu un profesionist din domeniul sanatatii cu privire la optiunile dumneavoastra.

Laxative de volum (Fibre)

• Acestea atrag apa in intestine si duc la cresterea in volum a bolului fecal , determinand contractia intestinului si epulzia materiilor fecale,
• Sunt produse pe baza de metilceluloza sau psyllium (o fibra insolubila care are proprietatea de a fixa o mare cantitate de apa,
• Aceste fibre trebuie consumate cu o cantitate mare de lichide, altfel pot accentua constipația,
• acest tip de laxative sunt indicate in tratamentul de lunga durata al constipatiei,
• Fibrele pot provoca balonare și dureri abdominale.

Laxativele osmotice

• produsele precum  Laptele de magneziu sau dizaharidele neabsorbabile (Lactuloza, sorbitol) au efect rapid, mentin lichidele in lumenul intestinal si favorizeaza trecerea lichidelor din vasele sanguine si tesuturile din jur in lumenul intestinal, inducand eliminari de materii fecale de consistenta apoasa,
• agenți osmotici pot provoca deshidratare (pierderi de lichide) sau dezechilibru electrolitic, asa incat persoanele varstnice și cele cu inima sau insuficienta renala trebuie sa fie atente cu aceste medicamente. Discutați cu un medic mai întâi.

Laxativele emoliente

• aceastea stimuleaza secretia de sodiu si apa de catre intestin, producand lubrefiere si inmuierea bolului; acest tip de laxative nu prezinta riscuri insa sunt mai putin eficiente daca nu sunt consumate cantitati suficiente de lichide zilnic;

Laxativele stimulante

• actioneaza stimularea terminațiilor nervoase de la nivelul intestinului, detreminand accentuarea contractiilor intestinale,
• Nu sunt folosite de rutina, ci doar in tratamente de scurta durata,
• folosirea abuziva a stimulantelor diminueaza tonusul musculaturii intestinului gros si provoacadependenta, necesitand administrare permanenta pentru a fi mentinut peristaltismul

NB Laxativele stimulante trebuie folosite cu grijă. Discutați cu un profesionist din domeniul sanatatii inainte de a folosi laxative in fiecare zi sau pentru mai mult de două săptămâni. Sa stiți ce este normal pentru dumneavoastra și nu contați pe laxative dacă nu trebuie!

COMPLICAȚII

Constipația poate fi  suparatoare, dar nu este in mod frecvent o problema grava de sanatate. Totuși in unele situații poate trage semnalul de alarma pentru unele afecțiuni grave. Deci discutați cu medicul despre simptomele dumneavoastra.

Posibile complicații:

• hemoroizi
• fisuri anale
• impactarea unui fecalom cu imposibilitatea eliminarii de materii fecale,
• prolaps rectal : mucoasa rectala poate prolaba prin anus datorita efortului de defecatie,
• dependența de laxative : multe persoane foosesc laxative atunci cand nu este nevoie sau cand nu au luat celelalte masuri pentru restabiirea tranzitului. Acest lucru determina dependenta, fiind necesara administrarea lor permanentă pentru a putea avea scaun.

Articolul Constipaţia apare prima dată în Life medical.

• Hepatita este o inflamaţie a ficatului,
• Hepatita cu virus C este cea mai frecventă forma de hepatita virală și de obicei, provoacă o infecţie pe termen lung,
• multe persoane cu VHC nu au nici un simptom, de aceea intervalul de timp de la infectare şi până la diagnostic poate fi de luni sau ani;
• există opțiuni pentru a trata s acum pentru a vindeca hepatită C;
• VHC poate fi acută sau cronică:
• acută înseamnă că este o boală pe termen scurt (mai puțin de șase luni). VHC acută poate duce la infecţie cronică,
• cronică înseamnă că este o boală pe termen lung, în unele cazuri virusul poată rămâne în organism întreaga viaţă.
• dacă inflamația ficatului durează de cel puțin șase luni aceasta se numește infecţie cronică cu HCV,
• hepatita cronică C poate duce la cicatrici în ficatului, lucru care va duce în final la ciroză hepatică; ciroza poate duce la insuficiență hepatică în cazul în care nu este controlată,
• nu există nici un vaccin pentru prevenirea VHC în acest timp,
• oamenii născuţi intre 1945-1965 au de 5 ori mai multe şanse de a avea VHC;

SIMPTOME

Multe cazuri de hepatită C nu sunt depistate , pentru că nu există nici un simptom sau simptomele sunt vagi şi asemănătoare stărilor gripale .

Unele persoane cu hepatita VHC pot prezenta :

• oboseala,
• greață ,
• diaree,
• dureri abdominale,
• dureri musculare şi articulare,
• modificări în culoarea urinei și scaunului,
• icter ( atunci când pielea și / sau albul ochilor se îngălbenesc ); icterul poate provoca , de asemenea, mâncărime .

Atunci când apare ciroza semnele şi simptomele pot fi însemnate:

• icter ,
• slăbiciune musculară ,
• greață ,
• pierderea în greutate ,
• mărirea în volum a abdomenului ,
• vărsături cu sânge ,
• sânge în scaun
• stări confuzionale.

STATISTICI

Se estimează ca peste 600000 de romani sunt infectaţi cu virusul hepatitei C ( aproximativ 3,2% din populaţia României). Dintre cei diagnosticaţi  25 % sunt în stadii avansate ( cirotice şi precirotice ) şi se estimează că 35 – 40% dintre ei vor dezvolta ciroza în câteva decade.

România ocupă locul 1 în Europa ca număr total de cazuri de hepatită, conform datelor de prevalență raportate de OMS, și locul 4 ca rată a mortalității cauzate de afecțiunile hepatice, mai exact 44.5 decese la 100.000 de locuitori, în condițiile în care media europeană este de 15 decese la 100.000 de locuitori. La noi în țară se află aproape 10% din cele 12 milioane de persoane care se presupune că sunt infectate cu virusul hepatitei C din întreaga Europă.

Estimările specialiştilor arată că vârful epidemiei de hepatită C în România va fi atins în jurul anului 2020, din cauza cumulării pacienţilor infectați înainte de anul 1989 cu persoanele nou infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.

În Uniunea Europeană, în anul 2010, numărul de decese din cauza hepatitei virale a fost de 10 ori mai mare comparativ cu cele atribuite HIV/SIDA. Concret, este estimat că virusul hepatitei C (VHC) şi virusul hepatitei B (VHB) împreună, ar fi cauzat aproximativ 90.000 de decese pe an în Europa, aproape 57.000 de decese HCV şi aproape 31.000 de decese VHB, în vreme ce HIV/SIDA a dus la decesul a 8.000 de persoane în anul de referință.

FACTORI DE RISC

Virusul C se transmite în primul rând prin contactul cu sânge și produse din sânge.

Persoane cu risc de a fi infectate cu virus C:

• utilizatorii de droguri intravenoase,
• persoanele care au primit transfuzii de sânge sau produse din sânge  înainte de 1992, când au fost introduse teste sensibile pentru VHC,
• pacienţii cu dializa renală pe termen lung,
• pacienții cu hemofilie,
• persoanele cu tatuaje şi body piercing,
• lucrătorii de îngrijire a sănătății după expuneri (de exemplu, prin înțeparea cu acul sau stropire cu ochi) la sângele unei persoane infectate,
• sugarii născuți din mame infectate cu VHC,
• persoanele cu un comportament sexual cu risc ridicat, parteneri multipli
• persoanele care au în comun periuţa de dinţi, aparatele de râs și alte obiecte personale, cu un membru al familiei, care este -VHC infectat.

Virusul C se poate transmite prin contact sexual, dar acest lucru este rar, reprezentând mai puţin de 1% din totalul transmiterilor.

După o înțepătură sau tăietura cu  obiecte ascuțite contaminate cu  sânge – VHC pozitiv , riscul de infectare cu VHC este de aproximativ 1,8 % ( interval 0% -10% ).

Cu toate că au fost raportate câteva cazuri de transmitere a VHC prin stropi de sânge la nivelul ochiului, riscul acestui mod de transmitere este destul de mic. Toți membrii personalului sanitar ar trebui să adere la măsuri standard de precauție . În funcție de procedura medicală implicată , măsuri standard de precauție pot include utilizarea adecvată a echipamentului individual de protecție ( de exemplu , mănuși , măști și ochelari de protecție) .

Aproximativ 4 din fiecare 100 de sugari născuți din mame infectate cu VHC devin infectați cu virus. Transmiterea poate avea loc la momentul nașterii  și nu există proceduri sunt disponibile pentru a reduce acest risc . Riscul este cu atât mai mare cu cât viremia mamei la naştere este mai mare, sau dacă mama este co-infectata HIV.

PREVENIRE

În momentul de față nu exista vaccin împotriva virusului C.

Persoanele care au hepatită C, ar trebui să fie conștienți de faptul că sângele lor este potențial infecțios. Articole de uz casnic , cum ar fi aparate de râs sau periuţa de dinţi nu trebuie folosite în comun.

Virusul hepatitei C poate fi infecţioasă timp de până la 16 ore, în afara corpului . Dacă sunteți o asistență medicală sau un cadru sanitar , urmați întotdeauna măsurile de precauție de rutină și mânuiți în condiții de siguranță ace și alte obiecte ascuțite. Vaccinați-vă  împotriva hepatitei B.

Luați în considerare riscurile în cazul în care vă gândiți la efectuarea unui tatuaj .

Pentru ca țara noastră are o prevalență ridicată pentru infecția cu virus C şi B, toată populația ar trebui testată pentru verificarea prezenței acestor viruși.

Nu există nici o dovadă că mamele pot transmite virusul copiilor în timpul alăptării, cu toate acestea ele ar trebui să nu alăpteze dacă prezintă sângerări sau fisuri a nivelul mameloanelor.

Recomandările curente pentru prevenirea și controlul infecției cu VHC specifică faptul că persoanele infectate nu trebuie să fie excluse de la locul de muncă, școală, joacă, de îngrijire a copilului.  Nu exista nici o dovadă de transmitere a HCV de la lucrătorii în domeniul alimentar, profesori sau alți furnizori de servicii în absența contactului sânge – sânge.

SCREENING ŞI DIAGNOSTIC

Mai multe tipuri de teste de sânge sunt efectuate pentru a testa pentru infecția cu VHC .

Testele de screening includ anticorpii împotriva hepatitei C ( anti – VHC ) prin metoda imunoenzimatică ( EIA) și testul imunoblot recombinant ( RIBA ).

Infecția cu VHC poate fi detectată prin teste de screening anti – VHC în  4 -10 săptămâni după infectare . Anti-HCV poate fi detectat la  > 97 % dintre persoane după 6 luni de la expunere.

În urma unui test pozitiv de anticorpi VHC , prezența infecției este confirmată prin testarea încărcăturii virale hepatită C ( ARN VHC).

Virusul apare în sânge și pot fi detectat ( prin efectuarea viremiei ) la  2-3 săptămâni după infectare.

Copiii născuți din mame VHC pozitive nu ar  trebui să fie testați pentru hepatită C mai devreme de vârstă de 18 luni, deoarece până la această vârstă ar putea fi detectați anticorpii din sângele matern care au fost transmiși copilului . În cazul în care diagnosticul se dorește înainte de împlinirea vârstei de 18 luni, s-ar putea efectua ARN VHC la vârsta de  2 luni. Testarea ARN-VHC trebuie apoi repetată la o vizită ulterioară , independent de rezultatul inițial al testului ARN VHC .

Încărcătura virală nu se corelează cu progresia bolii sau cu gradul de inflamație sau fibroză observate la biopsia hepatică . Pacienții cu încărcături virale mari răspund mai puțin la regimurlei de tratament antiviral aprobate în prezent .

Există 6 genotipuri cunoscute și mai mult de 90 de subtipuri de hepatită C. Cunoscând genotipul se poate prezice probabilitatea de răspuns la tratament și, în multe cazuri, determină durata tratamentului. La noi în țară există genotipul 1, asociat cu un răspuns mai slab la terapiile actuale.

Enzimelor hepatice ( ALT și AST) pot fi crescute în infecția cronică cu virusul hepatic C, dar nu se corelează cu progresia bolii sau cu stadiul bolii.  În general pacienții cu hepatită C au niveluri fluctuante ale enzimelor hepatice, care pot ajunge  la valoare normală, rămânând normale mult timp, în ciuda bolii hepatice cronice.

TRATAMENT

Opțiunile de tratament pentru hepatită C se schimbă rapid și depind de politicile guvernamentale ale fiecărei țări.  În cazul în care aveți întrebări cu privire la tratament , vă rugăm să consultați medicul dumneavoastră.

Articolul Hepatita cu virus C apare prima dată în Life medical.

Un polip este o creștere asemănătoare unei ciuperci pe interiorul colonului. Unii polipi pot evolua către cancer. Polipii pot fi împrăștiaţi pe tot colonul și variază ca mărime de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Polipii pot avea un aspect plat sau ridicat.

Polipi de colon sunt importanţi, datorită relației lor cunoscute de cancer de colon, care reprezintă a treia cauză de cancer la ambele sexe şi a doua cauză de mortalitate neoplazică în România, după cancerul pulmonar.

Este bine stabilit faptul că cele mai multe tipuri de cancer de colon apar din polipi de colon. Prin identificarea şi eliminarea polipi de colon în timpul colonoscopiei, putem preveni progresia lor de cancer şi în cele din urmă putem salva vieţi.

Polipul care se poate transforma într-un cancer este numit un adenom. Cele mai frecvente două tipuri de polipi colorectali sunt polipii hiperplastici şi adenoamele. De obicei, cu cât este mai mare dimensiunea adenomului, cu atât este mai mare probabilitatea de a se transforma sau de a conţine celule canceroase. Din moment ce este greu a determina natura exactă a unui polip, polipii identificaţi în cursul colonoscopiei sunt îndepărtaţi şi trimişi pentru analiză microscopică.

Teoriile actuale propun o durată aproximativ 10 de ani pentru un adenom mic să se transforme în cancer. Acesta este motivul pentru intervalul standard pentru o colonoscopie de screening este de 10 ani. Cu toate acestea, intervalul de timp poate fi mai scurt pentru pacienţii cu o formă de cancer de colon ereditar (cum ar fi polipoza adenomatoasă familială sau cancer colorectal ereditar nonpolipozic) sau boala inflamatorie a intestinului.

Cauzele apariţiei polipilor nu sunt bine elucidate. Se pare că există o combinație între factorii de mediu și ereditari care duce la formarea polipilor . Fumatul, obezitatea, consumul de alcool, o dietă bogată în grăsimi, consumul de carne roşie şi aport redus de fibre sunt toate asociate cu riscul de formare al polipilor. Riscul crescut de polipi colorectal şi cancer pentru fumători se extinde timp de cel puțin 10 ani după întreruperea fumatului . Există, de asemenea, modificări genetice care sunt asociate cu polipi de colon şi cancer.

SIMPTOME

Cei mai mulţi polipi nu produc nici un simptom, de aceea screening-ul este atât de important. Rareori, un polip poate provoca:

• sângerare vizibilă în scaun sau diagnosticată prin teste hemocult,
• modificare a tranzitului intestinal,
• constipaţie, în cazul în care polipul sau cancerul este foarte mare.

FACTORI DE RISC

Atât bărbații, cât și femeile cu risc mediu pentru cancerul colorectal ar trebuie să înceapă de screening pentru polipii la vârsta de 50 de ani.

Dacă aveți un istoric familial de cancer colorectal sau polipi colonici, sau anumite afecţiuni cum ar fi boala inflamatorie intestinala, trebuie să vă testaţi mai devreme de 50 de sau la intervale de timp mai mici.

Există sindroame ereditare de cancer de colon , care se evoluează în unele familii,  la care colonoscopia este indicată la vârste tinere şi se repetă la intervale de timp mai mici.

Dacă aveţi o rudă de gradul I (părinte, frate, copil ) diagnosticată cu polipi de colon sau cancer de colon diagnosticat la vârstă mai mică de 60 de ani , riscul de a dezvolta polipi de colon este dublat, comparativ cu cineva fără un membru al familiei afectat . În aceste situaţii screening-ul de cancer începe de la 40 de ani, sau  cu 10 ani înainte de cea mai mică vârsta de depistare în cadrul familiei.

Dacă aveți două rude de gradul întâi cu polipi sau cancer de colon , riscul este chiar mai mare . Medicul va dori probabil să efectueze colonoscopie la o vârstă mai mică şi la intervale mai frecvente pe baza istoricului familiei personale .

SCREENING ŞI DIAGNOSTIC

Există mai multe teste disponibile în prezent pentru a ajuta la diagnosticarea polipi de colon:

• metode care folosesc raze-X:
• colonoscopia virtuală – există o preocupare considerabilă în prezent în legătură cu expunerea  şi pacienţii ar trebui să ceară întrebe medicul cu privire la acest lucru.
• Irigografia care în prezent nu mai este o investigaţie acceptată de societăţile de endoscopie internaţionale.
• Testele endoscopice:
• sigmoidoscopia flexibila – examinare limitată a colonului inferior,
• colonoscopia – testul „standard de aur”, care este în prezent disponibil,  acesta este singurul test care capabil de a evalua întreaga mucoasă colonului, ia probe din ţesuturi şi elimina polipii în cursul aceleiași proceduri.

Atât pentru colonoscopie, sigmoidoscopie, irigografie, colonoscopie virtuală este necesară pregătirea colonului; pentru aceasta accesaţi „ pregătirea pacientului pentru colonoscopie”.

TRATAMENT ŞI URMĂRIRE

Cel mai bun tratament pentru polipi de colon este polipectomia ( adică îndepărtarea nedureroasă a  polipului cu colonoscopului la momentul colonoscopiei). Uneori, un polip este prea mare pentru a fi eliminat complet într-o singură sesiune ceea ce necesită fie colonoscopii multiple, sau rareori, chiar și o intervenție chirurgicală.

Urmărirea depinde de ce tip de polipi aveți:

• polipi hiperplastici mici nu necesită urmărire şi o nouă colonoscopie este recomandată peste 10 de ani, atâta timp cât nu există factori de risc suplimentari ( antecedente personale sau familiale de polipi sau cancer de colon etc.)
• polipii adenomatoși necesita repetarea colonoscopiei la un interval de timp diferit în funcţie de dimensiunea polipului, aspectul microscopic și numărul de polipi depistaţi. Este important să ne amintim importanta calităţii pregătirii  intestinului, deoarece o pregătire necorespunzătoare scade rata detecţiei polipilor.

Articolul Polipii colonici apare prima dată în Life medical.

SII este o afecţiune gastrointestinală funcţională, este o boală reală şi care poate fi tratată.

Este caracterizată prin simptome care apar şi dispar în timp, de disconfort abdominal sau durere, asociate cu tulburări de tranzit, fie constipaţie, fie diaree, fie amândouă.

Pentru mulţi, SII poate fi mai bine definit prin ceea ce NU ESTE:

• NU ESTE o boală organică (anatomica sau structurală)
• NU ESTE cancer şi nici nu poate deveni cancer
• Nu va determina alte afecţiuni gastrointestinale.

Dacă suferiţi deseori de constipaţie asociată cu disconfort abdominal sau balonare, diaree sau simptome ce alternează (constipaţie cu diaree), puteţi avea SII şi trebuie să mergeţi la un medic care să vă evalueze simptomele.

SII este o afecţiune medicală reală care nu va ameninţa viaţa şi care nu va duce la apariţia altor afecţiuni serioase. Sistemul dumneavoastră digestiv poate funcţiona diferit, poate avea o motilitate mai rapidă sau mai înceată, decât la majoritatea persoanelor.

Cât de frecvent este SII ?

SII este una dintre cele mai frecvente afecţiuni gastrointestinale din România şi din întreaga lume. Afectează mai frecvent sexul feminin (patru din cinci persoane afectate sunt femei).

Cum afectează SII viaţa pacienţilor?

SII poate avea un impact semnificativ asupra vieţii pacienţilor. Poate determina absenteism şcolar sau de la locul de muncă, reduce activităţile şi interacţiunile sociale. Pacienţii cu SII netratat au o reducere semnificativă a calităţii vieţii în general.

Sunt tipuri diferite de SII ?

SII se clasifica pe baza simptomelor descrise de pacient în:

• SII cu predominanta constipaţiei (disconfort abdominal, durere, balonare, constipaţie)
• SII cu predominanta diareei (disconfort abdominal, durere, diaree)
• SII cu alternanta constipaţie-diaree

Prin stabilirea corectă a tipului de SII puteţi beneficia de tratamentul corespunzător, de aceea este important să îi spuneţi medicului toate simptomele pe care le aveţi.

Ce determină apariţia simptomelor în SII ?

Cauza exactă a SII nu este cunoscută. Studiile medicale recente au arătat ca pacienţii ce manifestă diferite simptome ale SII pot avea un tract intestinal mai sensibil care funcţionează mai rapid sau mai încet decât ar trebui. Constipaţia sau diareea ocazională nu reprezintă o anomalie. Cei mai mulţi oameni, au aceste probleme din când în când. Constipaţia ce se repetă sau constipaţia ce este asociată frecvent cu durere abdominală sau balonare, sau cu alternanta constipaţie-diaree reprezintă semne de SII şi trebuie să consultaţi un medic.

Cum este diagnosticat SII ?

Doctorul începe prin a vă întreba despre simptomul dumneavoastră, este important ca doctorul să înţeleagă simptomele pe care le manifestaţi. Spuneţi-i medicului despre disconfortul abdominal, balonare sau despre alte semne intestinale. Doctorul vă poate cere să îi descrieţi aspectul scaunului. Câte odată doctorul va cere efectuarea anumitor analize, pentru a se asigura că nu suferiţi de o afecţiune gastrointestinală mai severă.

Doctorul va exclude alte afecţiuni, vă va întreba dacă aveţi sângerare la scaun, dacă aţi slăbit, dacă aveţi febră.

Testele ce se utilizează pentru screening-ul cancerului colo-rectal sunt recomandate pentru cei cu istoric familial de cancer acolo-rectal şi pentru toţi pacienţii cu vârsta mai mare de 50 de ani, inclusiv pentru pacienţii cu SII.

Ce tratament se foloseşte pentru SII cu predominanta constipaţiei ?

În trecut SII a fost o afecţiune puţin înţeleasă şi existau puţine lucruri ce se puteau face pentru ameliorarea simptomelor. Lipsa unui tratament eficient deseori era descurajantă pentru pacient. Dar odată cu apariţia noilor dovezi ştiinţifice şi a noilor opţiuni terapeutice, calitate vieţii pacientului cu SII se poate îmbunătăţi.

Fibre şi laxative

Sunt nenumărate lucruri pe care le puteţi face pentru a vă uşura constipaţia, cele mai multe dintre ele sunt modificări ale stilului de viaţă, asociată de utilizarea medicaţiei la nevoie.

Creşterea consumului de apă, fructe, exerciţiul fizic zilnic, laxativele sau produsele cu conţinut bogat în fibre, pot ameliora constipaţia.

Suplimentele de fibre pot fi utilizate pentru controlul diareei sau constipaţiei dar nu au un beneficiu în uşurarea durerii sau balonării, ci din potriva  le-ar putea înrăutăţi.

Antispasticilele şi antidepresivele

Pacienţii cu durere abdominală au raportat ameliorarea simptomelor la medicamentele antispastice. Antidepresivele sunt câte odată folosite şi pot uşura durerea abdominală dar nu şi alte simptome ale SII. La unii pacienţi antispasticele şi antidepresivele pot agrava constipaţia.

Ce tratament se foloseşte pentru SII cu predominanta diareei ?

Dacă aveţi diaree medicul vă poate prescrie medicamente ce reduc numărul scaunelor.

Modificări ale stilului de viaţă

Multe dintre eforturile de tratare a SII se bazează pe modificări ale stilului de viaţă, dietă şi reducerea stresului. Sunt câteva modificări ale dietei care pentru unii pacienţi pot fi utile:

• evitarea alimentelor ce produc gaz (fasole, ceapă, varza, mazăre, broccoli, sau alte alimente ce ştiţi că vă balonează)
• nu mâncaţi în grabă, evitaţi să mâncaţi mult
• evitaţi băuturile acidulate, acestea aduc un aport suplimentar de gaz ce vă poate produce durere; nu mestecaţi gumă, astfel evitaţi înghiţirea aerului.
• evitaţi consumarea unor cantităţi mari de substituenţi ai zaharului, ce pot determina gaz în exces, balonare şi crampe
• intoleranţă la lapte (lactoză) apare la aproximativ 40% din pacienţii cu SII, evitarea produselor poate fi benefică
• medicul vă poate sugera să adăugaţi târâte de grâu sau alte fibre pentru ameliorarea simptomelor
• dacă vă modificaţi dieta faceţi-o progresiv pentru a da timp corpului să se acomodeze cu modificările
• simptomele pot fi ameliorate prin reducerea stresului. Unii pacienţi au obţinut ameliorarea simptomelor prin efectuare în mod regulat a exerciţiului fizic sau practicarea unui Hobby

Este chirurgia o alternativă pentru SII ?

Nu, chirurgia nu este nicidecum o alternativă pentru aceşti pacienţi.

• SII este o tulburare care interferează cu funcţiile normale a intestinului. Simptomele sunt crampe abdominale, balonare, constipaţie, diaree.
• SII este o afecţiune comună întâlnită mai frecvent la femei decât la bărbaţi.
• Persoanele cu SII au un intestin mai sensibil şi mai reactiv faţă de unele  lucruri,  care pe alte persoane nu le-ar deranja, cum ar fi stresul, mese mari, gaz, medicamente, anumite alimente, cofeină, alcool.
• SII este diagnosticat de semnele şi simptomele sale şi prin absenţa altor boli.
• simptomele pot fi controlate prin reducerea stresului şi schimbarea dietei , prin medicamente, cum ar fi laxative, medicamente antidiareice, antispastice, antidepresive.
• SII nu face rău intestinului şi nici nu duce la apariţia cancerului.

Evitaţi ciocolata, alcoolul, băuturile acidulate, cofeină, îndulcitorii artificiali de tip sorbitol (găsite în guma fără zahăr, produse pentru diabetici ) şi fructoza (zahăr simplu găsit în miere şi multe fructe).  De asemenea  evitaţi mâncarea fast-food şi grăsimile, precum şi prea multe fibre, unele dintre ele pot agrava diareea. Când aveţi diaree este bine să consumaţi fibre solubile, spre deosebire de cele insolubile, care se găsesc în târâte de ovăz, orz, pulpa de fructe (nu coajă ); acestea părăsesc mai lent sistemul digestiv.

Articolul Sindromul de intestin iritabil apare prima dată în Life medical.

Acestea afecțiuni sunt cronice, pot fi tratate de-a lungul vieții, dar nu vindecate. BII afectează în mod semnificativ calitatea vieţii.

Boala Crohn şi colita ulceroasă sunt boli care provoacă inflamaţia cronică şi leziuni la nivelul tractului gastro-intestinal.

Tractul gastro-intestinal este responsabil pentru digestia alimentelor, absorbția nutrienților și eliminarea deșeurilor. Inflamaţia afectează capacitatea tubului digestiv de a funcționa în mod corespunzător, ceea ce duce la simptome, cum ar fi diaree persistentă, dureri abdominale, sângerare rectală, pierdere în greutate şi oboseală.

În timp ce inflamația apare în atât boala Crohn şi în rectocolita ulceroasă, există diferențe importante între cele două boli.

Boala Crohn

Boala Crohn poate afecta orice parte a tractului gastro-intestinal, de la esofag la anus. Ea afectează cel mai frecvent partea terminală a  intestinului subțire (ileon). Boala Crohn  afectează anumite zone ale tractului gastro-intestinal pe sărite, lăsând porțiuni ale intestinului complet neatinse. În boală lui Crohn, inflamația se poate extinde prin întreaga grosime a peretelui intestinal.

Rectocolita ulcerativă

Rectocolita ulcerativă este limitată la intestinul gros (colon) și rect. Inflamația se produce numai la nivelul primului strat al intestinului gros( mucoasa) . De obicei, debutează de la nivelul  rectului şi părții terminale a colonului, dar poate cuprinde întregul colon.

Colita nedeterminată

La unele persoane este dificil să se stabilească dacă au boală Crohn sau rectocolită . În aceste cazuri rare , oamenii sunt diagnosticați cu colită nedeterminată.

Colita ulcerativă a fost descrisă pentru prima dată în 1875 de către doi medici englezi, Wilks şi Moxon, care au difernțiat această afecțiune de bolile diareice cauzate de agenți infecțioși.

Boala Crohn a fost descrisă pentru prima dată în 1932 de trei medici – Burrill Crohn, Leon Ginzberg și Gordon D. Oppenheimer. La momentul respectiv, orice boală a intestinului subțire era considerată a fi tuberculoza intestinală. Acești medici au colectat date de la 14 pacienți cu simptome de crampe abdominale, diaree, febră, și scădere în greutate, care a arătat că simptomele nu au fost rezultatul tuberculozei sau oricărei  alte boali cunoscute. Ei au descris o nouă entitate a bolii, care a fost în primul rând numit ileita regională, iar mai târziu, boala lui Crohn. De atunci progresele științifice majore, în special în domeniile geneticii, imunologie, microbiologie şi, au condus la o mai bună înțelegere a mecanismelor subiacente implicate în BII, rezultând dezvoltarea unor tratamente din ce în ce mai eficiente.

Cauzele bolilor inflamatorii

Cauza exactă a BII nu este înțeleasă în întregime, este cunoscut faptul că sunt implicați factorii gentici, sistemul imunitar și factorii de mediu.

De obicei sistemul imunitar ataca de și îndepărtează microorganismele străine cum ar fi bacterii, virusuri, fungi. La persoanele cu BII, sistemul imunitar dezvoltă un răspuns inadecvat la nivelul tractului intestinal, ducând la inflamații.

Această reacţie anormală a sistemului imunitar apare la persoanele care au moștenit gene care le fac sensibile pentru BII . Factori de mediu neidentificați servesc ca factori „declanșatori” care iniţiază răspunsul imun indecvat  la nivelul intestinului.

Simptomele bolilor inflamatorii

Pe măsură ce mucoasa intestinului devine inflamată şi ulcerată, ea își pierde capacitatea sa de a procesa în mod adecvat produsele alimentare sau a absorbi apa,  rezultând scaune moi (diaree) și , în cazuri severe pierdere în greutate.

Majoritatea oamenilor cu boala Crohn sau colita ulceroasă prezintă dureri abdominale de tip colicativ.

Inflamația poate provoca leziuni mici (ulcerații) sau mai mari (ulcere). Aceste leziuni se extind pe suprafețe mari ale mucoasei intestinale și pot sângera, rezultând scaune amestecate cu sânge. Pierderea de sânge poate duce în cele din urmă la anemie.

Simptomele de BII variază de la persoană la persoană, la aceeași persoană se poate modifica în timp și poate varia de la ușoară până la severă.

Persoanele cu BII adesea trec prin perioade când boala este în remisiune (adică nu prezintă simptome sau simptomele sunt ușoare) și perioade când  boala este activă (prezintă simptome accentuate), perioade ce alternează între ele.

Simptome intestinale:

• Diaree,
• Durere abdominală,
• Sângerare la scaun,
• Tenesme rectale (senzația de a merge la toaletă urgent),
• Senzația de evacuare incompletă.

Simptome generale:

• Febră,
• Inapetență,
• Pierdere în greutate,
• Astenie fizică,
• Transpirații nocturne,
• Dereglări menstruale.

Odată ce BII a fost diagnosticată , simptomele pot să fie gestionate în mod eficient. Cu toate acestea, boala Crohn şi colita ulcerativă sunt boli cronice și pe parcursul evoluției bolii simptomele pot recidiva și se pot dezvolta complicații.

Complicațiile BII

Pe lângă semnele și simptomele BII descrise,  unii oameni dezvolta complicații care ar putea necesita îngrijire medicală de urgență.

Complicațiile colitei ulcerative includ:

• Diaree severă, persistentă, sângerare rectală, durere intensă,
• Perforația intestinului,
• Megacolonul toxic –  inflamațieseveră care conduce la diatarea colonului și fenomene de sepsis.

Complicațiile bolii Crohn includ:

• Fistule –  ulcerele și fisurile de a nivelul peretelui intestinal se pot extinde creând comunicări intre intestin şi alte organe sau între intestin și tegument,
• Stricturi  – sau îngustări  ale lumenului intestinal pe o anumită porține de intestin, cauzată de țesut de inflamație și cicatriceal; aceste stricturi pot determina ocluzie intestinală,
• abcesul – o colecție de puroi, care se poate dezvolta în abdomen, pelvis, sau în jurul zonei anale,
• perforația intestinală,
• malabsorbția (nutrienților, vitaminelor, mineralelor) și malnutriția.

Complicațiile extraintestinale

Nu toate complicațiile BII sunt limitate la tractul gastrointestinal. Din motive care nu sunt înțelese în totalitate, unii oameni dezvolta simptome care sunt legate de boală, dar afectează alte părți ale corpului.

Cele mai frecvente dintre aceste complicații afectează pielea și oasele.

Aceste complicații extraintestinale pot să apară la nivelul:

• ochilor (roșeață, durere și mâncărime),
• gurii (răni),
• articulațiilor (umflare și durere),
• pielei (umflături de licitație, ulceraţii dureroase și alte răni / erupții cutanate),
• oaselor (osteoporoză),
• rinichilor (afectarea funcţiei renale, calculi),
• ficatului (colangita sclerozantă primară hepatita și ciroză) – apar rar.

Factori de risc

Factori genetici

Dovezi științifice indică în mod clar rolul eredității în BII . Studiile au arătat că 5 % până la 20 % din persoanele afectate au o rudă de gradul I care prezintă boala.  Copiii părinților cu BII au un risc mai mare de a dezvota boala.  Riscul este mai mare pentru boala Crohn decât pentru colita ulcerativă . Riscul este de asemenea, în mod substanțial mai mare atunci când ambii părinți au BII .

Se cunosc mai multe gene implicate în patogeneza BII, care cresc riscul de a  dobândi boala.  Dacă un individ prezintă genele de susceptibilitate  nu înseamnă că neapărat va dezvolta boala.

În timp ce testarea genetică este posibilă, ea nu este, în prezent, o parte a procesului de diagnostic al BII. Asta pentru că, mulți oameni care poartă aceste gene nu vor avea BII. Testarea genetică poate identifica un potențial risc pentru BII la un anumit individ , dar nu poate prezice dacă acesta va face boala.

Factorii de mediu

Factorii de mediu care declanşează BII nu sunt cunoscuți , dar mai mulți factori de risc potențiali au fost studiați:

• fumatul: fumătorii activi au un risc de două ori mai mare de a dezvota boala Crohn decât nefumătorii. Surprinzător , riscul de a dezvolta colita ulceroasă este scăzut la pacienții fumători, dar numeroasele efecte negative depășesc benificiul;
• antibioticele: pot creşte riscul pentru BII;
• medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (aspirină, ibuprofen, naproxen) pot crește riscul dea dezvolta BII şi pot determina acutizări ale bolii la pacienții cunoscuți;
• apendicita: copiii care au avut o operație de apendicectomie sunt mai puțin probabil pentru a dezvolta colita ulcerativă , dar mai predispuși pentru boala Crohn;
• dieta: BII nu este declanșată de animite alimente, dar anumite alimente pot agrava simptomele.

TRATAMENT

Scopul tratamentului este obținerea remisiunii, menținerea remisiunii și îmbunătățirea calității vieții.

Nu există nici un regim standard pentru gestionarea tuturor cazurilor de BII. Tratamentul trebuie individualizat în funcție de:

• severitatea bolii,
• localizarea anatomică a bolii,
• răspunsul anterior la medicamente,
• efectele secundare ale medicamentelor,
• comorbidități (alte boli pe care persoana le are).

Tratamentul medical

Există cinci categorii principale de medicamente folosite pentru a trata BII:

• aminosalicilați: Acestea sunt compuși antiinflamatori care conţin acidul 5- aminosalicilic ( 5- AŞA ) ; exemple sunt sulfasalazină, mesalazină;  aceste medicamente ( administrat oral sau rectal ) acționează pentru a reduce inflamația la nivelul peretelui intestinului ; ele sunt utilizate în principal pentru a trata colita ulcerativă , atât pentru a reduce simptomele cât ș pentru a  menţine remisiunea , dar nu sunt fel de eficace în tratarea bolii Crohn ;
• corticosteroizi: aceste medicamente , care includ prednison , prednisolon , și budesonid, cotrolează răspunsul imun inadecvat al persoanei; sunt eficiente pentru controlul pe termen scurt al reactivărilor și nu sunt recomandați în utilizarea  pe termen lung, datorită  efectelor secundare ale acestora , care pot include infecții , demineralizări osoase , creștere în greutate , cataractă , fragilitatea pielii, tulburări de somn, modificări ale dispoziției;
• imunomodulatori: această clasă de medicamente modifică activitatea sistemului imunitar, pentru a împiedica dezvoltarea inflamației ; exemplele includ: azatioprină, 6 – mercaptopurina ( 6 – MP ) și metotrexat; aceste medicamente sunt utilizate în general pentru menținerea remisiunii la persoanele care nu au răspuns la alte medicamente sau care au răspuns doar la steroizi;
• antibiotice: antibiotice precum ciprofloxacin și metronidazol au un beneficiu modest pentru persoanele cu boala Crohn colonică sau perianală; acestea pot fi utilizate de infecții , cum ar fi abcesele;
• terapii biologice: acestea sunt cele mai recente tratamente dezvoltate pentru BII; terapiile biologice sunt indicate pentru persoanele cu boală moderat- severă, care nu au răspuns la tratamentele convenținale; exemple includ  adalimumab, certolizumab pegol, golimumabului, infliximab, natalizumab.

Tratamentul chirurgical

Medicamentele nu pot controla în mod adecvat simptomele pentru toate persoanele cu  IBD și de multe ori apar  complicații care necesită o intervenție chirurgicală .

După 30 de ani de boală, până la o treime din persoanele cu colita ulcerativă necesită o intervenție chirurgicală. Intervenția constă în îndepărtarea rectului și întregului colon atunci când boala nu poate fi controlată medicamentos și simptomele sunt severe.

Aproximativ 70% dintre persoanele cu boala Crohn vor necesita o intervenție chirurgicală  de-a lungul vieții. Diferite tipuri de proceduri chirurgicale pot fi efectuate pentru boala Crohn în funcție de indicația operatorie, severitatea și localizarea bolii.

La aproximativ 30 % dintre pacienții care au o intervenție chirurgicală pentru Crohn simptomele reapar în trei ani de a operație iar aproximativ  60 % dintre ei au o recurență a bolii la 10 ani.

Riscul de alte boli

Pacienţii IBD au un risc uşor mai mare pentru alte boli cum ar fi  cancerul de colon, tromboze venoase și colangita sclerozantă primitivă.

Risc pentru cancer

Persoanele cu boala Crohn sau rectocolită au un risc mai mare pentru cancerul colorectal decât populaţie generală. Riscul este mic în primii 10 ani ai bolii și crește după această perioadă. Dasemenea,  riscul crește la pacienții cu forme severe de boală.

O analiză a tuturor studiilor publicate arată că aproximativ 18% dintre persoanele cu BII  pot dezvolta cancerul colorectal, în 30 de ani de la diagnostic.

Din cauza acestui risc crescut, persoanele cu BII trebuie să efectueze colonoscopii repetate ( la interval de 2 ani, după primii 8 ani de boală).

Utilizarea anumitor medicamente pentru BII poate creşte riscul de limfom (cancer de sânge, care își are originea în sistemul limfatic). Unele studii arată o rată de două ori mai crescută pentru limfom la pacienții care primesc terpie imunomodulatoare sau biologică; deși poate părea alarmant acest lucru este puțin probabil, riscul global este foarte scăzut; mai puțin de 1%  dintre pacienţii care au luat aceste medicamente vor dezvolta  limfom.

Riscul de tromboze

Persoanele cu BII au un risc de aproximativ de trei ori mai mare decât populația generală pentru a dezvolta tromboză venoasă profundă  ( cheaguri de sânge care se formează în venele profunde de obicei de la nivelul membrelor ) sau embolie pulmonară ( cheaguri de sânge care blochează artera pulmonară ) .

Pacienții spitalizați au risc și mai mare. Tratamentul anticoagulant poate reduce acest risc.

Risc pentru colangita scerozantă primitivă

Aceasta este o formă de inflamaţie severă care se dezvoltă  la nivelul canalelor biliare din ficat . Aproximativ trei sferturi dintre pacinții cu colangită sclerozantă primitivă au BII .

Apare mai frecvent la persoanele cu colită ulcerativă decât la cei cu

Boala Crohn și afectează bărbaţii mai mult decât femeile.

Aproximativ 5% dintre pacienţii cu colită ulcerativă (cei cu boala extinsă) şi un procent dintre pacienții cu boala Crohn dezvolta această afecțiune .

Cauza nu este cunoscută și nu există medicație eficientă pentru această afecțiune .

Simptomele includ icter, greață, pierderea în greutate, prurit.

Articolul Bolile inflamatorii intestinale apare prima dată în Life medical.

Probabilitatea de a avea această boală creşte pe măsură ce îmbătrânim . Mai puțin de o persoană din 20 are diverticuli înainte de vârsta de 40 de ani, la 60 de ani aproximativ un sfert din populaţie prezintă aceasta afecţiune , iar la 85 de ani procentul se ridica la 60 – 70 %.

Cele mai multe persoane cu diverticuli nu prezintă nici un simptom sau complicaţie,  3 din 4 persoane prezintă aceasta afecţiune fără să ştie. Este adevărat că la unele persoane pot apare şi complicaţii.

Ce este boala diverticulară?

Diverticul este un termen latin însemnând ramură, pungă,  buzunar.

Atunci când astfel de buzunare apar pe peretele exterior al intestinului gros (colon) numim această boală diverticulară. Poate fi greu a înţelege cum apar aceste pungi , dar încercați să vă imaginați intestinul gros ca fiind similar cu o anvelopă de bicicletă cu un strat interior moale şi unul exterior dur. Dacă se realizează un orificiu în tubul extern, stratul interior iese afară prin gaură. Ca anvelopa , intestinul nostru are un strat  moale,  flexibil înconjurat de un tub dur exterior de mușchi. Dacă există o slăbiciune la nivelul stratului muscular, stratul interior poate împinge prin acesta formând o pungă pe care o numim o diverticul.

Termenii medicali utilizaţi pentru această afecţiune:

• boala diverticulară este un termen utilizat în principal pentru persoanele care dezvoltă simptome ,
• diverticuloza este un termen utilizat pentru persoanele care prezintă diverticuli dar nu au simptome,
• diverticulita reprezintă condiţia care apare atunci când unul sau mai mulţi diverticuli se inflamează.

Diverticulii se dezvolta cel mai des la nivelul colonului descendent şi sigmoid (pe porţiunile terminale ale intestinului gros), dar pot apărea din când în când şi la nivelul intestinului subţire, duodenului. Aici ne vom îndrepta atenţia asupra diverticulilor colonici.

Simptomele diverticulozei

Simptomele bolii diverticulara şi diverticulita includ dureri abdominale, balonare şi o modficicare a tranzitului intestinal.

Diverticuloza

Diverticulii, în general nu prezintă simptome şi sunt descoperiţi în timpul unei colonoscopii sau tomografii.

Boala diverticulară

• durerea intermitentă la nivelul abdomenului inferior, de obicei în flancul stâng, apărută după masă său scurt timp după aceea,
• modificarea tranzitului intestinal, cum ar fi constipație sau diaree, sau alternanţa constipaţie/diaree,
• balonare,
• emisia de scaune cu sânge.

Diverticulită

• durerea constantă și severă situată la nivelul abdomenului inferior şi flancului stâng, care se dezvoltă pe parcursul a 24 – 48 de ore,
• febră,
• astenie fizică,
• greţuri, vărsături.

Cauzele diverticulozei

Cauza exactă a bolii diverticulare nu este cunoscută, dar se asociază cu dieta săracă în fibre alimentare.

În prezent nu există dovezi clinice care să demonstreze pe deplin legătura dintre fibre și diverticuil. Cu toate acestea, boala diverticulară şi diverticulita sunt mult mai frecvente în țările occidentale, unde oameni nu mănâncă suficiente fibre.

Boala diverticulară

Doar o persoană din patru cu diverticuli continuă prezintă simptome de boală diverticură. Simptomele sunt foarte asemănătoare cu sindromul colonului iritabil și se pot suprapune.

Factorii care cresc riscul de a dezvolta boala diverticulară includ:

• fumatul,
• greutatea crescută,
• antecedente de constipație,
• utilizarea de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) analgezice, cum ar fi ibuprofen sau naproxen,
• existenţa unei rude apropiate cu boala diverticulară.

Diverticulita

Diverticulita este cauzată de o infecţie a unuia sau mai multor diverticuli.

Atunci materiile fecale  sau alimentele nedigerate rămân blocate în diverticuli, acest lucru oferă bacteriilor şansa de a se multiplica și răspândi, declanșând o infecția diverticulilor.

Diagnosticul diverticulozei

Boala diverticulară poate fi dificil de diagnosticat clinic, deoarece există alte afecţiuni care determină simptome similare, cum ar fi sindromul de intestin iritabil.

Analize de laborator

Ca un prim pas, medicul vă poate recomanda teste de sânge pentru a exclude alte boli, cum ar fi boala celiacă (o afecțiune cauzată de un răspuns imun anormal la gluten) sau cancerul de colon.

Investigaţii

Diverticuloza este diagnosticată  prin una dintre următoarele investigaţii:

• clisma cu bariu : acestă investigaţie cu raze X implică efectuarea unei clisme cu un material radioopac ( sulfatul de bariu ) . Imaginea captată ulterior evidenţiază conturul colonului şi poate identifica diverticuli , polipi mari sau tumori ;
• colonoscopia : acestă procedură foloseşte un tub subţire, flexibil, care are la capăt o lumină şi o cameră în miniatură pentru a prelua imagini din interiorul colonului. Diverticulii precum și polipi sau alte anomalii pot fi observate cu acest instrument .
• Tomografia computerizată a abdomenului: o scanare CT foloseşte raze X şi un computer pentru a crea imagini detaliate din interiorul corpului; de obicei această procedură nu se indică pentru identificarea diverticulilor, dar, diverticulii se pot vedea atunci când tomografia se efectuează pentru alte motive.
• Colonoscopia virtuală este indicată atunci când colonoscopia convenţională nu se poate efectua; această tehnică foloseşte computer tomograful pentru a prelua imagini transversale ale abdomenului care vor fi analizate uterior. Este necesară aceeaşi pregătire a pacientului ca la colonoscopie şi introducerea aerului în intestin cu ajutorul unui mic tub plasat în rect.

Diverticulita

În cazul în care simptomele sunt severe, este necesară spitazerea pentru analize de sânge și investigații. Acest lucru este necesar pentru a exclude conplicaţiile diverticulitei sau alte afecţiuni.

• Analize de sânge pentru decelarea unei posibie infecţii,
• Ecografie abdominală este utilă pentru evidenţierea diverticulilor inflamaţi sau posibilelor colecţii intraabdominale,
• Tomografia computerizată este astăzi utilizată pentru diagnosticul diverticulotei mai ales pentru evidenţirrea complicaţiilor grave (perforaţie sau abces).

Tratamentul bolii diverticulare

Tratamentul bolii diverticulare şi diverticulitei depind de cât de severe sunt simptomele.

Boala diverticulară

Cele mai multe cazuri de boală diverticulară pot fi tratate la domiciliu.

Se folosesc analgezice, altele decât antiinfamatoriile nonsteroidiene  pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor.

O dietă bogată în fibre poate ajuta inițial pentru a controla simptomele. Unii oameni vor observa o îmbunătățire după câteva zile, deși poate dura mai mult pentru amelirarea simptomelor.

Dacă aveți constipație, vi se poate administra un laxativ de volum, deasemenea trebuie să consumaţi multe lichide.

Tratamentul hemoragiei diverticulare severe necesită spitalizare pentru corectarea pierderilor şi oprirea hemoragiei.

Diverticulita

Forma uşoară poate fi adesea tratată la domiciliu. Medicul vă poate prescrie antibiotice şi medicamente ce calmează durerea. Deasemenea aveţi nevoie de o dietă hidrică pentru a permite intestinul să se recupereze.

Simptomele severe necesită spitalizare, mai ales în cazul în care:

• Prezentaţi durere intensă, ce nu poate fi controlată cu medicamente
• sunteți în imposibilitatea de a bea suficiente lichide pentru a vă menţine hidratat,
• stare generală este alterată.

Articolul Boala diverticulară apare prima dată în Life medical.

Boala de reflux gastroesofagian, denumită în continuare și BRGE se referă la stomac şi esofag. Refluxul gastroesofagian reprezintă întoarcerea conţinutului din stomac înapoi în esofag.

Între esofag şi stomac exista un canal de trecere numit sfincterul esofagian inferior.Acesta  se deschide pentru a permite alimentelor să treacă în stomac şi se închide pentru a preveni refluxul alimentelor şi sucurilor acide gastrice din stomac înapoi în esofag. Reflux gastroesofagian apare atunci când sfincterul esofagian inferior  este slăbit  sau se relaxează inadecvat.

Care este rolul herniei hiatale în BRGE?

Unii medici cred că hernia hiatala poate slăbi sfincterul esofagian inferior şi creşte riscul de reflux gastroesofagian. Hernia hiatala apare atunci când partea superioară a stomacului se deplasează în sus în torace, printr-o deschidere mică în diafragm. Diafragmul este muşchiul care separă abdomenul de torace. Multe persoane cu hernie hiatala nu au probleme de reflux. Dar, prezenta herniei hiatale poate permite conţinutului gastric să reflueze mai uşor în esofag.

Tusea, vărsăturile ,  efortul fizic brusc pot determina creşterea presiunii în abdomen şi duce la apariţia herniei hiatale. Obezitatea şi sarcina  pot deasemenea, să contribuie la această condiţie. Mulţi oameni sănătoşi cu  vârsta peste 50 de ani au o hernie hiatala mică. Deşi considerată o condiţie de vârstă mijlocie, hernia hiatala poate  afecta persoane de toate vârstele.

Hernia  hiatala de obicei nu necesită tratament. Cu toate acestea, tratamentul poate fi necesar dacă hernia este în pericol de a deveni strangulată (răsucita ) sau este complicată de BRGE severă sau esofagita (inflamaţia esofagului). Medicul poate interveni chirurgical pentru a reduce dimensiunea hernie sau pentru a preveni strangularea.

Ce alţi factori contribuie la apariţia BRGE?

Unii factori alimentari cât  şi stilul de viaţă pot contribui la apariţia  BGE. Anumite alimente şi băuturi, inclusiv ciocolată, menta, alimente prăjite sau grase, cafeaua, sau băuturile alcoolice, fumatul pot declanşa refluxul şi arsurile la stomac.. Obezitatea şi sarcina pot juca, de asemenea, un rol în apariţia  simptomelor bolii de reflux gastroesofagian.

Care sunt simptomele BRGE?

Senzaţia de arsură retrosternală este mai comun simptom al bolii de reflux gastroesofagian şi, de obicei, se simte ca o durere în piept, sub formă de arsură care începe din  spatele sternului şi se deplasează în sus către gât.  Mulţi oameni spun că simt alimentare întorcându-se înapoi în gură lăsând un gust acid sau amar.

Aceastaa senzaţie de arsură, presiune,sau  durere  poate chiar şi  2 ore şi  de multe ori este mai accentuată după masa. Statul culcat pe spate sau aplecatul în faţă pot înrăutăţi simptomele..

Dureri de arsuri la stomac poate fi confundat cu durerea asociată cu boli de inimă sau un atac de cord, dar există diferenţe. Exerciţiul poate agrava durerea care rezultă din boli de inimă, iar restul poate calmă durerea. Durere arsuri la stomac este mai puţin probabil să fie asociate cu activitatea fizică.

Cât de frecventă este BRGE?

În România mai mult de 15% din populaţie au arsuri retrosternale o dată pe săptămână, iar 10 % din populaţie suferă de arsuri de zi cu zi. 25% din femeile gravide preyinta arsuri la stomac de zi cu zi. Studii recente arată că BRGE la sugari şi copii este mult mai frecvent decât  se cunoştea  şi poate produce vărsături recurente, tuse, şi alte probleme respiratorii.

Care este tratamentul pentru BRGE?

Medicii recomanda schimbarea stilului de viaţă şi dieta pentru majoritatea persoanelor cu  BRGE. Tratamentul are ca scop de a reduce cantitatea de reflux sau de a reduce deteriorarea mucoasei esofagului.

• evitaţi alimentele şi băuturille care pot slăbi sfincterul esofagian inferor: ciocolată, menta, alimente grase, cafea, şi băuturi alcoolice,
• evitatia alimentele şi băuturile care pot irita mucoasa esofagului: citrice şi sucuri de citrice, roşii, ardei.
• reduceţi mărimea porţiilor,
• Mâncaţi cu cel puţin 2-3 ore înainte de culcare, aceasta permite stomacului să se golească parţial siscaderea acidităţii gastrice
• excesul de greutate adesea agravează simptomele. La multe persoane supraponderale simt ameliorare atunci când a pierd în greutate,
• fumatul slăbeşte sfincterul esofagian. Oprirea fumatului este importantă pentru reducerea simptomelor BRGE
• ridicaţi capul patului, sau dormiţi pe o pernă special concepută pentru a  reduce arsurile ( ce permit  gravitaţii să reducă refluxul conţinutului gastric în esofag). Nu folosiţi perne pentru a vă sprijini, care  doar cresc presiunea asupra stomacului.

Împreună cu schimbarea stilului de viaţă şi dieta, medicul dumneavoastră vă poate recomanda medicamente pentru a reduce acidul din stomac. Aceste medicamente includ blocante ale receptorilor H2, care inhibă secreţia de acid în stomac. Alte tipuri de medicamente sunt inhibitorii de pompă de protoni, ce  inhiba o enzimă  necesară pentru secreţia de acid. Alte medicamente pe care doctorul vi le poate recomanda întăresc sfincterul esofagian sau accelerează golirea conţinutului gastric.

Dar dacă simptomele persistă?

Persoanele cu boala de reflux severă, cronică sau ale căror simptome nu cedeaya cu tratamentul menţionat mai sus necesita o evaluare diagnostica mai amănunţită. Medicii folosesc o varietate de teste şi proceduri pentru a evalua un pacient cu simptome persistente.

Endoscopia digestivă superioară este o procedură importantă pentru persoanele cu BRGE persistenta. Prin plasarea unui  tub subţire  cu o cameră video mică la capăt (endoscop) în esofag, medicul poate vedea inflamaţia sau iritarea mucoasei  esofagului (esofagita). În cazul în care rezultatele endoscopiei sunt anormale sau discutabile, biopsia (prelevarea uni mic fragment de ţesut din mucoasa esofagului) poate fi de ajutor.

Manometria esofagiană – măsurători ale tensiunii în esofag -permite identificarea unei presiuni scayute la nivelul sfincterului esofagian inferior  sau anomalii în contracţia musculaturii esofagiene.

Pentru pacienţii la care diagnosticul este dificil, medicii pot măsura nivelul de acid în interiorul esofagului prin testarea pH-ului. Testarea pH-ul monitorizează nivelul de aciditate a esofagului şi simptomele în timpul meselor, activitate, şi somn. Noile tehnici de monitorizare a pH-ului pe termen lung au îmbunătăţit posibilităţile diagnostice.

BRGE necesită intervenţie chirurgicală?

Un număr mic de persoane cu GERD ar putea avea nevoie de intervenţii chirurgicale din cauza  refluxului accentuat şi răspunsului slab la tratamentul medical. Fundoplicatura este o procedură chirurgicală care creşte presiunea în esofagul inferior. Cu toate acestea, intervenţia chirurgicală nu ar trebui să fie luate în considerare până când toate celelalte măsuri au fost încercate.

Care sunt complicaţiile pe termen lung?

Uneori, BRGE determină complicaţii grave. Esofagita poate apare ca rezultat al acţiunii acidul gastric asupra esofag. Esofagita poate provoca sângerări esofagiene sau ulceer. În plus, o îngustare sau stenoya  a esofagului poate să apară datorită unor cicatrici croniice. Unii oameni dezvolta o afecţiune cunoscută sub numele de esofag Barrett. Medicii cred că această condiţie poate fi un precursor al cancerului esofagian.

Deşi BRGE  poate limita activităţile de zi cu zi, rareori viaţa este pusă pericol. Cu o înţelegere a cauzelor şi tratament corespunzător cei mai mulţi oameni vor găsi ameliorarea simptomelor.

Articolul Boala de reflux gastroesofagian apare prima dată în Life medical.

Ficatul este al doilea cel mai mare organ din corp. Funcția ficatului este de a procesa tot ceea ce mâncăm sau bem și de a filtra orice substanțe nocive din sânge. Acest proces este întrerupt dacă este prea multă grăsime în ficat.

Există două tipuri principale ficat gras:

• Boala hepatică determinată de alcool
• Ficatul gras nonalcoolic

Deasemenea steatoza hepatică poate fi dobândită în timpul sarcinii.

FICATUL GRAS NONALCOOLIC

Ficatul gras nonalcoolic este termenul utilizat pentru o serie de afecțiuni cauzate de o acumulare de grăsime în ficat .De obicei  este observată la persoanele care sunt supraponderale sau obeze.

Steatoza hepatică este o afecțiune comună, aproximativ 10 până la 20%  din dintre persoanele din tările dezvoltate  au prea multa grasime in ficat  dar fără inflamația sau deteriorarea ficatului. Cele mai multe cazuri de ficat gras sunt depistate la persoanele cu vârsta cuprinsă intre 40 si 60 de ani.

Stadiul incipient al afecțiunii de obicei nu provoacă nici un rău, dar poate duce la leziuni hepatice grave, inclusiv ciroză, în cazul în care boala avansează. De asemenea, nivelul ridicat de grasimi in ficat se asociază cu o serie de afecțiuni precum: diabetul zaharat, infarctul miocardic si accidentul vascular cerebral.

În general ficatul gras este o condiție reversibilă care poate fi rezolvată prin modificări ale dietei și stilului de viață.

Etapele ficatului gras nonalcoolic

Afecțiunea se dezvoltă în patru etape principale.

Cei mai mulți oameni dezvoltă doar prima etapă. Într-un număr mic de cazuri și dacă nu este diagnosticată si tratată, duce la leziuni hepatice severe.

Principalele etape ale ficatului gras sunt:

• ficat gras simplu (steatoză) –  acumularea de grasime in celulele hepatice, fără inflamație si leziuni, de obicei depistată cu ocazia unor investigații de rutină,
• steatohepatita non-alcoolice – o formă mai gravăm în care a re loc o inflamație  la nivelul ficatului,
• fibroza – în cazul în care inflamatia persistentă determină apariția țesutului cicatriceal; în acest stadiu ficatul este încă în măsură să funcționeze în mod normal,
• ciroza – etapa cea mai severă, care apare după ani de inflamație, situație în care ficatul se micșorează și devine plin de cicatrici; acest prejudiciu este permanent și poate duce la insuficienţă hepatică (în cazul în care ficatul nu mai funcționează corect); tot in acest stadiu crește riscul apariției cancerului hepatic.

Poate dura ani de zile pentru fibroza sau ciroza să se dezvolte. Este important să se ia măsuri din timp pentru a împiedica progresia bolii.

Cauzele ficatului gras nonalcoolic

Factorii de risc comuni cunoscuți sunt obezitatea, lipsa de exerciții fizice, rezistența la insulină, precum și alte caracteristici ale sindromului metabolic (de asemenea, cunoscut sub numele de sindromul X). Persoanele cele mai expuse riscului sunt cele care:

• sunt supraponderali sau obezi,
• au o dietă dezechilibrată,
• fac puțin sau deloc exercițiu fizic,
• fumează,
• au rezistență la insulină,
• au diabet zaharat de tip 2,
• au hipertensiune arterială,
• au hiperlipidemie (prea mult colesterol si trigliceride in sange),
• au ovare polichistice,
• au hepatita B
• au hepatita C
• iau anumite medicamente prescrise pentru alte condiții.

Sindromul metabolic este definit prin prezența anumitor condiții asociațe cu un risc crescut de boli cardiovasculare; acestea includ rezistența la insulină, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arteriala, trigliceride ridicate, colesterol HDL scăzut și o circumferinta taliei crescută (peste 102 cm la bărbați și la femei 88cm).

Pierderea in greutate foarte rapida poate duce, de asemenea, la depozitarea de grăsime în ficat. Se crede că acest lucru poate rezulta din eliberarea bruscă, masivă a acizilor grași liberi în fluxul sanguin după descompunerea grăsimii stocate în celulele adipoase. Acest lucru se poate produce, uneori, după o intervenție chirurgicală pentru a reduce obezitatea, cum ar fi un bypass-ul gastric.

Mai rar, ficault gras poate fi asociat cu alte cauze, cum ar fi afectiuni rare genetice, condiții de repaus alimentar prelungit, unele tratamente medicamentoase, nutriție parenterală totală (hrănire intravenoasă), ovare polichistice și hepatita B și C.

Cauza exactă a progresiei de la steatoza hepatică la steatohepatită nonalcoolică, fibroză si ciroza este încă necunoscută.

Ficatul gras si obezitatea

Nu toți cei care sunt supraponderali sau obezi va dezvolta un ficat gras și nu oricine are un ficat gras este supraponderal. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu ficat gras sunt supraponderale. Calculul IMC (indice de masa corporală) este acum metoda acceptata pentru a vedea dacă aveți o greutate normală, sunteți supraponderali sau obezi. Formula IMC este simplă: greutatea împărțită la înălțimea la pătrat.

Interpretarea IMC:

• mai puţin 18,5: subponderal,
• între 18,5 si 25: normoponderal,
• între 25 şi 30: supraponderal,
• între 30 si 35: obezitate gr I,
• între 35 si 40: obezitate gr II,
• mai mult de 40: obezitate morbidă.

Obezitatea poate fi, de asemenea, definită în funcție de distribuția grăsimii în corp, fie grăsime subcutanată (grăsime sub piele) sau grăsime viscerală (grăsime intra-abdominale). Creșterea țesutului adipos visceral este mai mult asociată cu ficatul gras.

Femeile au o proporție mai mare de grasime corporala (aproximativ o cincime din greutatea lor corporală) decât bărbații. Cu toate acestea, bărbaţii au de obicei mai multa grasime viscerala decat femeile. Dacă aveți forma corpului in formă de ‚măr’ si nu de ‚pară’ veţi avea mai multa grasime viscerală,  cauzand o eliberare mare de acizi grași în circulația sângelui. O eliberare continuă ridicat de acizi grași poate provoca rezistenta la insulina si alte complicatii metabolice.

La bărbaţi obezitatea abdominală cu risc scăzut este definită ca circumferinţă a taliei mai puţin de 94cm, iar obezitatea abdominală cu risc ridicat este definită ca circumferinţa taliei mai mare de 102 cm. La femei, valorile echivalente sunt o circumferinţă a taliei mai mică decât 80 cm, respectiv mai mare de 88 cm.

Simptomele ficatului gras

În stadiile incipiente ficatulgras nu prezintă simptome.

Ocazional, persoanele cu steatohepatită sau fibroză (stadii mai avansate ale bolii) pot prezenta:

• o durere surdă sau dureri în partea dreaptă sus a abdomenului ,
• oboseală,
• scădere în greutate inexplicabilă,
• slăbiciune.

În cazul în care se dezvoltă ciroza (etapa cea mai avansată), apar semne mult mai severe ale bolii cum ar fi:

• icterul (colorarea în galben a pielii și a albului ochilor) ,
• mâncărimi ale pielii, umflarea picioarelor sau a abdomenului,
• stări confuzionale.

Diagnosticul ficatului gras

teste de laborator efectuarea testelor funcţionale hepatice poate atrage atenţia asupra acestei afecţiuni; deasemea trebuiesc excluse ate boli hepatice tot cu ajutorul testeor de laborator,

• ecografia abdominala,
• tomografia computerizată (CT),
• rezonamţa magnetică nucleară (RMN).

Pentru evaluarea gradului fibrozei hepatice, se pot folosi teste neinvazive ca Fibroscan sau Fibrotest. În anumite situaţii poate fi indicată efectuarea unei biopsii hepatice.

Tratamentul ficatului gras

Cei mai mulți oameni cu ficat fras nu vor dezvolta probleme serioase, dar daca sunteţi diagnosticat cu această afecţiune trebuie să luaţi anumite masuri pentru ca boala să nu evoluze.

Nu există în prezent nici un medicament specific pentru NAFLD, dar alegând un stil de viață sănătos poate ajuta; deasemenea tratamentul poate fi recomandat pentru afeţiunile asociate (tensiune arteriala ridicata, diabet si colesterol).

Dieta sănătoasă si stilul de viaţă

Adoptarea unui stil de viață sănătos este principala cale de gestionare a ficatului gras. Iată câteva măsuri:

• scăderea in greutate în greutate – ar trebui ţintit către un IMC între 18.5- 25; utilizați calculatorul BMI pentru a lucra IMC; scăderea în greutate cu mai mult de 10% din greutate poate elimina unele grăsimi din ficat şi ameliora steatohepatita,atunci câand aceasta există.
• dieta sănătoasă – incearcaţi să aveţi o dieta echilibrata bogată in fructe, legume, proteine ​​si hidrati de carbon, dar saracă in grasimi, zahar si sare; deasemenea reduceţi cantitatea de mâncare.
• faceţi exercţiu fizic in mod regulat – încercaţi să afectuaţi 30 de minute de activitate fizică de intensitate moderată cum ar fi: mersul pe jos sau cu bicicleta. Toate tipurile de exercitii pot ajuta la ameliorarea afecţiunii, chiar dacă nu pierdeţi în greutate
• renunțaţi la fumat –întreruperea fumatului poate reducer riscul unor afecţiuni cum ar fi infarctul miocardic si accidenult vascular cerebral
• evitaţi consumul de alcool.

Medicamente

În prezent nu există nici un medicament care poate trata ficatul gras, dar diferite medicamente pot fi utile în gestionarea problemelor asociate. De exemplu, medicul poate recomanda medicamente pentru tratarea hipertensiunii arteriale, hipercolesterolemiei, diabetului zaharat de tip 2.

Articolul Steatoza hepatică apare prima dată în Life medical.

Cancerul colorectal (CCR) reprezintă a doua cauză de deces prin cancer în Europa, după cancerul pulmonar la bărbaţi şi cancerul mamar la femei. Este în acelaşi timp unul dintre cancerele ce poate fi prevenit, deseori este vindecabil atunci când este diagnosticat din timp. Mai mult de 1/3 din decesele datorate cancerului colorectal pot fi evitate dacă populaţia cu risc ar participa la programele de screening. Screeningul cancerului colorectal este sigur şi eficient.

Care sunt factorii de risc ?

Vă puteţi încadra într-una din categoriile de risc menţionate, în funcţie de vârsta dumneavvoastra sau de istoricul medical familial.

• grupa cu risc standard: toţi pacienţii bărbaţi sau femei cu vârsta peste 50 de ani,
• grupa cu risc crescut: vă puteţi încadra în această grupa dacă aveţi:
  – istoric personal de CCR sau popili colonici,
  – istoric familial (părinţi, fraţi, unchi, mătuşe, copii) cu polipi colonici/cancer colorectal,
  – istoric familial de cancere multiple (uter, ovar, sân etc),
  – afecţiuni moştenite precum anumite forme de sindroame de polipoza colonică,
  – istoric personal de boli inflamatorii intestinale (Boala Crohn sau rectoclita ulcerohemoragica – afecţiunii intestinale predispozante).

Colonoscopia este recomandată tuturor acestor persoane. Intervalul la care trebuie efectuată colonoscopia variază în funcţie de grupă de risc, acest lucru trebuie discutat cu medicul.

Care sunt simptomele cancerului colorectal?

De cele mai multe ori în stadiile timpurii CCR nu determina simptome. Dar cu timpul, sunt câteva semnale de alarmă care pot să apară precum:

• durere abdominală recent instalată,
• prezenta sângelui în scaun (roşu, negru sau de culoare foarte închisă),
• modificări ale tranzitului intestinal recent instalate, constipaţie sau diaree
• scădere în greutate fără a ţine un regim alimentar,
• oboseală, anemie.

Ce trebuie să fac dacă am aceste simptome? consultaţi un medic gastroenterolog care vă va întreba despre simptomele dumneavoastră şi va alege cele mai bune investigaţii pentru dumneavoastră.

Ce sunt polipii colonici?

• cele mai multe cancere se dezvolta din polipi, care sunt mici tumorete situate în interiorul colonului; aceştia se dezvoltă încet, pe parcursul mai multor ani;
• unii dintre aceşti polipi se pot transforma în cancer;
• testele de screening identifică polipii, aceştia putând fi îndepărtaţi înainte de a se transforma în cancer;
• dezvoltarea a mai mult de 75- 90% dintre cancerele colorectale poate fi preîntâmpinată prin identificarea şi indeparatrea polipilor colonici.

Cum se poate preveni cancerul colorectal?

Screeningul CCR şi un stil de viaţă sănătos sunt cele mai bune metode de prevenire a apariţiei cancerului colorectal. Iată câteva pricipii dietetice la care puteţi apela:

• consumaţi cât mai multe alimente bogate în fibre: cereale, legume şi fructe;
• consumaţi alimente bogate în calciu: lapte cu conţinut mic de grăsime, peste, suplimente de calciu;
• evitaţi să consumaţi grăsimi în exces, carne roşie; limitaţi consumul de carne friptă şi alimentele conservate;
• faceţi mişcare zilnic.

Care este strategia optimă de screening?

Colonoscopia este metoda preferată de screening pentru CCR, pentru că permite vizualizarea directă a colonului şi identificarea polipilor. Această metodă implica examinarea directă a colonului utilizând un tub lung , flexibil numit colonoscop, prin care medicul poate examina întreg colonul pentru detecţia polipilor sau cancerelor. Este singura metodă care combina atât screeningul cât şi prevenţia cancerului colorectal, prin îndepărtarea leziunilor precanceroase. Colonoscopul are o cameră la capăt, iar imaginile pot fi proiectate pe un ecran. Dacă se identifica un polip, acesta poate fi îndepărtat prin intermediul unei anse care se trece prin colonoscop şi prin intermediul căreia se agaţa baza polipului. Medicul trimite un curent electric prin ansa, care taie polipul de pe peretele colonului. Ulterior polipul se recuperează şi se trimite laboratorului de anatomie patologică.

Există alte investigaţii alternative?

Testul pentru detectarea hemoragiilor oculte din scaun: acesta se efectuează pentru descoperirea unor cantităţi microscopice de sânge în scaun. Este un test simplu de efectuat, are un cost scăzut. Poate surprinde prezenta cancerul într-un stadiu timpuriu sau sau prezenţa unor polipi mai mari ce sângerează. Dacă rezultatul este anormal, trebuie să efectuaţi o colonoscopie care va identifica leziunile.

Sigmoidoscopia: aceasta permite, prin aceeaşi metodă ca şi colonoscopia, vizualizarea rectului şi capătului terminal al intestinului gros. Dacă se identifica polpipi sau alte modificări trebuie să efectuaţi o colonoscopie totală.

Irigografia (clismă cu bariu a intestinului gros): aceasta este o metodă radiografică de examinare a intestinului gros. Poate detecta cu multă acurateţe polipii mari sau cancerul colorectal. Irigografia poate să nu vizualizeze polipii de dimensiuni mici şi nici nu permite prelevarea de fragmente pentru biopsie.

Colonoscopia este metoda optimă pentru prevenirea cancerului coloreactal. Societatea Americană de Gastroenterologie recomanda efectuatea unei colonoscopii o dată la 10 ani pentru persoanele care au trecut de vârstă de 50 de ani.

Dr. Beatrice Ioaniţescu
medic specialist gastroenterolog

Articolul Cancerul colonorectal apare prima dată în Life medical.